Meseria de părinte

Psihologie - 19 Iulie 2007

• Înapoi
• Printează
• Trimite unui prieten

În literatura de specialitate, s-au enumerat mereu 7 funcţii de bază în funcţie de care se evaluează posibilităţile părinţilor de a fi buni părinţi. (Heap Killen, 1988)

Toate cele 7 funcţii sunt într-o legătură foarte strânsă şi se întrepătrund până la un anumit punct.

Abilitatea de a percepe copilul în mod realist

Fiecare părinte trebuie să fie capabil să perceapă copilul cât mai realist şi diferenţiat, pentru a putea să descopere şi să-i ofere în mod corect necesarul, în funcţie de nevoi şi potenţial. Părinţii sunt adesea tentaţi să atribuie copilului lor fie calităţi pe care acesta nu le are, dar pe care părinţii şi le-ar dori cu ardoare, fie defecte care în realitate sunt inexistente, rod al anxietăţii, temerilor şi propriilor frustrări. Aşteptările părinţilor trebuie să fie cât mai conforme cu realitatea şi posibilităţile reale ale copilului. De asemenea există şi o serie de părinţi care neagă cu vehemenţă existenţa unor probleme reale la copil. Şi această categorie de părinţi pot afecta prin comportamentul lor inadecvat dezvoltarea copilului, făcând imposibilă uneori recuperarea sau tratarea la timp a problemelor.

Abilitatea de a accepta responsabilitatea satisfacerii nevoilor copilului şi nu invers

Întotdeauna părinţii trebuie să fie cei care satisfac nevoile de dezvoltare, afective şi educaţionale ale copilului. Unii părinţi aşteaptă ei ca proprii copii să le satisfacă nevoile, cum ar fi înţelegere, linişte, ajutor, lucruri pe care ei înşişi nu le-au primit de-o viaţă şi pe care le cer vehement de la copil. Aceşti copii suportă un proces de dezvoltare forţat şi nu de multe ori părinţii sunt foarte mândri de realizarea lor, fără a-şi da seama că defapt abuzează de copil.

Abilitatea de a vedea în mod corect colaborarea copilului

Aşteptările faţă de copil trebuie să fie conforme cu capacităţile sale, funcţie de vârstă şi gradul de dezvoltare specifice. Aşteptările prea mari pot provoca insatisfacţie, iar cele prea mici lipsă de stimulare. De foarte multe ori suntem tentaţi să cerem copiilor lucruri necorespunzătoare vârstei şi dezvoltării sale doar din dorinţa de a ne satisface orgoliul şi aşteptările. Aşteptările prea mari pot împinge copilul la sentimentul de eşec, de inutilitate sau incapacitate, acesta simţindu-se respins şi neiubit. Aşteptările prea joase, infantilizeaza copilul, îngreunând procesul de dezvoltare corespunzător vârstei sau chiar de maturizare.

Autor Cornelia Codreanu - psiholog. Citeşte restul articolului aici.