Părinţi spontani, copii creativi…

Educaţie - 03 Iunie 2008

• Înapoi
• Printează
• Trimite unui prieten

Putem spune despre spontaneitate că este o stare naturală de manifestare a omului, vizibilă mai ales la copii atunci când ei se joacă sau se exprimă liber, fără constrângeri. Esenţială în dezvoltarea creativităţii, spontaneitatea, pe care o avem de fapt cu toţii înăuntrul nostru, se manifestă ca o forma autentică de exprimare a emoţiilor, de dezvoltare a propriului mod de a fi în raport cu ceea ce ne înconjoară, a unui mod creativ. Ea este capacitatea de a da un răspuns nou la o situţie veche şi de a da un răspuns adecvat la o situaţie nouă. Astfel, ea conduce la dezvoltarea creativităţii, la formarea capacităţii de adaptare şi integrare în grupuri, la un comportament adecvat relaţiei şi situaţiei fără un efort deosebit din partea copilului.

Copilul mic este cel mai aproape de starea de spontaneitate. Dacă urmărim copiii care se joacă, vom descoperi un univers întreg de emoţii, reacţii, răspunsuri la situaţii noi, toate foarte creative şi originale. Copiii reuşesc să se joace şi să comunice încă înaintea apariţiei limbajului. În timpul preşcolarităţii, în jocul simbolic, apare şi acel “ca şi cum” sau joaca “de-a….”. Este semnul că intelectual, comunicaţional şi afectiv, copilul se poate desprinde de momentul prezent şi de situaţia lui actuală şi poate gestiona o convenţie care începe odată cu jocul şi se termină odată cu el. Jocul este o altă lume şi un alt spaţiu. Joaca în aer liber este un alt mod de a intra în contact cu spontaneitatea noastră şi a copiilor noştri, cu condiţia să reuşească să se lase în voia jocului departe de constrângeri şi interdicţii.

“ Uite ce am construit eu din nisip, este un castel” ne spune copilul cu mâinile murdare de nisip, dar mândru de el. “Şi eu am ornat tortul alături de mama, am făcut floricele”, povesteşte alta fetiţă cu frişca pe ochi şi pe hăinuţe, dar bucuroasă.
De multe ori, joaca copiilor noştri şi libertatea lor în această joacă îi ajută să caute soluţii noi, să aibă iniţiativă, să capete încredere în ei şi să se mândrească cu reuşita lor.
Implicarea părinţilor în diferite activităţi alături de copii stimulează de multe ori manifestarea liberă şi creativă a copilului. “Ce îţi place să faci?” “Haide să pictăm împreună”, “Să mergem cu toţii în parc”

Temerile, grijile părinţilor de a face bine, de a nu greşi, exigenţele exagerate din partea lor, a profesorilor sau a altor adulţi cu care copilul are o relaţie importantă blochează spontaneitatea copilului, iar acesta devine la rândul lui anxios, preocupat să nu greşească, să nu se abată de la model şi de la reguli. Pricipalele consecinţe se reflectă în modul în care copilul relaţioneaza, modul în care se exprimă în anumite situaţii, în capacitatea de a avea iniţiative şi a oferi răspunsuri noi.
Educaţia copilului preşcolar, realizată predominant în grădiniţă, susţine de multe ori un nucleu centrat pe varietatea informaţiilor şi domeniilor de studiu: pian, limbi străine, matematică, pictură, teatru, sport etc. Aceasta varietate ar putea fi folosită în vederea identificării şi valorificării potenţialului şi aptitudinilor punând accentul pe obţinerea unor răspunsuri creative şi în acord cu dorinţa copilului de a participa cu plăcere la acele activităti.
Răspunsuri precum “Nu ştiu” sau “N-am învăţat” pot fi evitate prin încurajarea copilului să se manifeste liber şi să facă aşa cum simte şi cum vede el. Un copil timid, anxios, care nu poate să se afirme poate fi ajutat să îşi descopere capacitatea de a fi spontan, de a face lucruri în modul propriu şi de a fi încântat de ceea ce a reuşit.

De ce este important să dezvoltăm creativitatea copilului şi să lăsăm spontaneitatea să se manifeste? Pentru că punctul maxim de creativitate este în preşcolaritate şi şcolaritatea mică, până la pubertate când întreaga energie a copilului va fi absorbită de transformările de care va avea parte în drumul către adolescenţă şi maturitate. Un copil preşcolar va reuşi să folosească un material în locul altuia, pe când unul mai mare va abandona sarcina pentru că nu va avea exact materialul de care are nevoie.Putem spune că spontaneitatea din copilărie este axa flexibilităţii şi originalităţii de mai târziu, a capacităţii de a găsi soluţii noi, neobişnuite, originale, rezolvări inedite, ieşiri din situaţii dificile.Pe de alta parte, starea de spontaneitate este însoţită şi de o stare emoţională şi afectivă de încredere, deschidere, usurinţa de a realiza ceva, plăcere şi cresterea capacităţii de efort. Se spune adesea că este cel mai uşor să faci ceea ce îţi place. Iar ceea ce îţi place este foarte aproape de ceea ce în mod natural eşti înclinat să faci.

Intrarea în şcoală presupune din partea copilului efortul de a se adapta la o varietate de relaţii noi şi de a a suporta stresul inerent schimbării, cerinţelor, frustrării. Copiii se deosebesc foarte mult în şcolaritatea mică în funcţie de cum a fost perioada anterioară. Sunt copii care se adaptează uşor şi pentru care orice sarcină este o provocare, o plăcere. Ei sunt deschişi, curioşi, dornici, încrezători, pot comunica uşor, pot intra în relaţii armonioase cu alţi copii şi adulţi, pot deveni autonomi mai uşor decât cei care sunt excesiv de ataşaţi de mediul lor familial, se tem de ceea ce este nou, se îngrijorează că nu vor face faţă, îşi manifestă mereu anxietatea şi frica, neîncrederea în capacităţile lor. Sunt paşi mari şi dificili atât intrarea în şcoală cât şi perioada şcolarităţii mici. Adesea părinţii remarcă schimbarea totală a copilului lor dintr-unul vesel şi comunicativ într-unul inhibat şi trist sau agresiv.

Psiholog Cristina Calarasanu
CPAP – Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
www.centrupsihologie.ro