Copilul cu obezitate

Educaţie - 17 Iunie 2008

• Înapoi
• Printează
• Trimite unui prieten

Ne confruntăm în ultimii ani, conform studiilor cu o creştere a numărului de copii supraponderali sau chiar cu obezitate. De unde oare această creştere a frecvenţei acestei tulburări alimentare?
Pornim din punctul în care un rol important îl atribuim cauzelor de alimentaţie deficitară sau neadecvată, consumul în exces a unor alimente care nu aduc un aport echilibrat de vitamine şi proteine necesare unei dezvoltări armonioase a copilului. Pregătirea pe fugă a meselor, consumul alimentelor semipreparate sau de tip fast food, lipsa din alimentaţie a fructelor şi legumelor, toate pot conduce la un dezechilibru în creşterea ponderală a copilului, uneori foarte mic.

Apoi, nu ar trebui să omitem cauzele medicale, predispoziţiile unor copii către tulburările endocrine şi nevoia ca părinţii să ţină cont de aceste atenţionări ale medicilor, să ofere o alimentaţie corectă şi un tratament în conformitate cu specificul bolii.
Lipsa mişcării şi sportului, pare a fi o altă cauză care conduce adesea la creşterea necontrolată în greutate. Sportul şi mişcarea în aer liber par a fi înlocuite cu tv, calculator, jocuri sau internet, activităţi care în exces sporesc pasivitatea copilului şi reduc dorinţa sa de a petrece timpul în aer liber.

Însă dincolo de aceşti factori, ne întrebăm dacă există şi un factor psihologic şi cum se manifesta el în apariţia acestei tulburări alimentare. Obezitatea poate apărea fie în primii ani de viaţă ai copilului, fie în perioada pubertăţii.
Aceste perioade sunt încărcate de schimbări care se petrec în viaţa copilului şi care au un impact puternic din punct de vedere emoţional. Iată câteva dintre cauzele psihologice care pot stimula apariţia obezităţii ca un simptom al copilului:

• Climatul familial - atmosfera din familie exercită o presiunea constantă asupra copilului, el resimţind din plin ceea ce adulţii încearcă să protejeze, să ascundă sau să substituie. Modul în care părinţii, familia se comportă cu copilul, comunică cu el, generează copilului o serie de trăiri şi sentimente pe care adesea nu le poate exprima direct şi caută modalităţi de a face simţită prezenţa lor. Climatul familial cu care am putea asocia copilul cu obezitate poate fi un climat:
  • Hiperprotectiv – copilul este sufocat de nevoia excesivă a părinţilor de a se asigura că copilului îi este bine, că nu este expus pericolului, că nu i se poate întâmpla nimic rău, fiind crescut într-un mediu securizat peste măsură, astfel încât copilul se simte lipsit de libertate
  • Tensionat – copilul receptează o stare de conflictualitate (certuri, scandaluri, o atmosfera încărcată, apăsătoare) pe care o interiorizează resimţinând furie, suferinţă, teamă, confuzie, dar pe care nu o poate exprima direct. Consumul excesiv de alimente şi creşterea în greutate a copilului poate fi o formă de expresie a depresiei copilului sau a altor stări emoţionale.
  • Anxiogen – părinţi extrem de preocupaţi de a-l hrăni pe copil (că nu mănâncă prea puţin, că mănâncă tot din farfurie, că respectă toate orele de masă si eventual şi gustările etc)
• Apariţia unor evenimente traumatice – adesea familiile se confruntă cu situaţii sau evenimente încărcate din punct de vedere emoţional, care pentru a fi înţelese şi depăşite solicită un efort din partea tuturor membriilor familiei. Decesul unei persoane dragi, divorţul părinţilor, boala unuia dintre părinţi, schimbări bruşte etc sunt evenimente care au un impact puternic asupra copilului şi pe care de obicei părinţii încearcă să le transforme, să le ascundă, să le facă să pară mai puţin importante sau mai puţin grele. Copilul însă simte lucrurile aşa cum se desfăşoară ele şi le trăieşte la acceaşi intensitate cu ceilalţi. În momentul în care aceste situaţii sunt prezentate într-un anume fel, şi copilul se va vedea nevoit să ascundă suferinţa, confuzia, frica sau revolta sa şi să caute modalităţi diferite de a le descărca.
• Eşecul sau inadaptarea – modul în care copilul reuşeşte să se integreze în colectivităţi (grădiniţă, şcoală, grupul de joacă) şi obţine rezultate care să mulţumească şi care sunt aşteptate de cei din jur, contribuie la confortul său psihologic, la creşterea încrederii în sine şi la motivarea lui pentru a face alte şi alte lucruri, a evolua. Refuzul copilului de lua parte la activităţi de grup, incapacitatea lui de a se adapta, de a forma relaţii noi, de a simţi că face parte dintr-un grup contribuie adesea la eşecul său şcolar şi la izolarea de ceilalţi. Mâncatul apare astfel ca o modalitate de a evita suferinţa sa şi neputinţa în raport cu ceea ce sunt ceilalţi, cu înţelegerea lor, cu ceea ce aşteaptă de la el.
• Relaţia cu părinţii – adeseori relaţia cu părinţii întâmpină dificultăţi, comunicarea nu există, aşteptările sunt diferite, copilul se simte neînţeles, părinţii nu reuşesc să înţeleagă manifestările copilului şi modul lui de a fi în raport cu ei. Protestul copilului, comunicarea modului în care se simte în relaţie cu părinţii este adesea greu de pus în cuvinte şi uneori nu este încurajat nici de cei din jur, sau chiar este inhibat.

Oricare dintre situaţiile de mai jos ar fi cele în cauză, copilul cu obezitate va fi un copil apatic, tăcut, timid, reprimându-şi multe dintre trăirile sale şi devenind în timp furios. Obezitatea va avea consecinţe şi asupra structurării imaginii de sine, efectele sale resimţindu-se atât în copilăria mică, cât în special în adolescenţă.
Pe lânga restricţiile alimentare recomandate de pediatru şi nutriţionist, adesea este necesară şi intervenţia terapeutică, pentru a permite copilului să ajungă să cunoască motivele pentru care se află în această situaţie.

Psiholog Cristina Calarasanu
www.centrupsihologie.ro