Copilul meu s-a schimbat

Educaţie - 03 Iulie 2008

• Înapoi
• Printează
• Trimite unui prieten

Poate că ne sună familiar aceasta expresie a “schimbării de la o zi la alta.”

Mulţi părinţi ne spun adesea despre copiii lor că s-au schimbat brusc, că nu îi mai recunosc, că nu îşi dau seama ce se întâmplă, că nu mai ştiu ce să facă cu ei.
Sesizăm în primul rând aspectul brusc al schimbării, aşa cum o percepe părintele. Copilul nu mai este aşa cum îl vedea până acum, face lucruri pe care părintele nu le înţelege şi pe care nu ştie cum să le soluţioneze. Schimbările care apar în rândul copiilor nu se petrec niciodată de la o zi la alta.

Situaţia îi este cunoscută de ceva vreme copilului, însă ea a fost trăită interior până la a fi exprimată sau manifestată exterior sub o formă sau alta.de cele mai multe ori pentru că nu avem acces la ceea ce se petrece la interior, senzaţia noastră este că totul s-a petrecut brusc.
Iată câteva aspecte referitoare la modul în care am putea interpreta aceasta” transformare peste noapte”:

Când pare a fi debutat noul mod al copilului de a se manifesta?

Identificarea momentului în care a apărut aceasta schimbare ne poate oferiţi informaţii cu privire la cauza care ar fi putut determina copilul să se comporte aşa. Putem pune în legătura cu anumite evenimente din viaţa copilului, anumite situaţii din familie, cu lucruri noi sau care s-au schimbat, care au dispărut, cu persoane noi sau activităţi. Chiar daca unele situaţii par banale, nesemnificative sau nu ne dau în nici un fel de gândit, importantă este investiţia afectivă a copilului în ele şi modul cum le trăieşte el.

Cum este aceasta transformare?

În ce consta schimbarea copilului: manifestări agresive în raport cu el însuşi sau cu ceilalţi copii, o timiditate accentuată, un opozitionism exagerat, o stare de apatie şi pasivitate, o stare de agitaţie continuă, tendinţa de a se izola, o diminuare a comunicării, o scădere bruscă a rezultatelor şcolare, un interes crescut faţă de ceva anume, refuzul de intra în contact cu anumite persoane. Nici una din aceste manifestări nu este aleasă la întâmplare de către copil, ci fiecare din gesturile sale exprimă ceea ce nu poate exprima prin cuvinte.

Când apar aceste manifestări

Este important momentul în care copilul alege să se comporte altfel. Ne întrebăm dacă există un moment anume când copilul se manifestă într-un fel anume (la şcoală, acasă, în parc, pe stradă, în vizită, faţă de anumite persoane) sau este un comportament generalizat. A stabili o anumita legătură, a identifica anumite momente poate facilita şi depistarea cauzei apaiţiei acestor manifestări.

Cum era înainte

Iată o întrebare menită să ne ofere o imagine a copilului înaintea acestor schimbări. A-l cunoaşte pe copil înainte ne permite să sesizăm în ce fel s-a produs schimbarea, în ce direcţie, dacă existau aceste manifestări şi înainte şi nu erau exprimate sau dacă este ceva total nou, daca schimbarea este de fapt opusul felului de a fi al copilului sau dacă manifestările sunt parte din mediul în care trăieşte

Care este cauza

Tendinţa de cele mai multe ori este de a căuta o cauză superficială, de suprafaţă (nu este cuminte, este obraznic, nu ascultă, nu are cei 7 ani de acasă) şi a încerca cu orice preţ stoparea acestor manifestări. Sigur că este folositor să găsim modalităţi de a reduce din intensitatea unora dintre manifestările copilului, însă ceea ce este cu adevărat benefic pentru copil este a afla adevarata cauză care se ascunde în spatele schimbării. De obicei, această cauză nu este pusă în relaţie numai cu situaţii, evenimente, persoane, ci în special cu ceea ce a simţit copilul în acele momente şi nu a reuşit să exprime sau să vorbească despre: teamă, furie, suferinţă, confuzie, spaimă, ură. Reluarea experienţelor la care a luat parte, direcţionând de data aceasta conţinutul acelor experienţe spre alte persoane, este o modalitate de face simţită prezenţa lor şi a de despovăra de greutatea lor.

Ce poate face părintele?

Adesea părintele se poate simţi neputincios sau disperat în încercarea de a găsi o soluţie. El se confruntă cu schimbarea copilului, cu reproşurile şi reacţiile celorlalţi, cu incapacitatea sa de a lua măsuri sau de a înţelege. Aceste lucruri nu sunt întotdeauna uşor de gestionat sau de suportat. De aceea în egală măsură ne întrebăm cum se simte copilul şi cum se simte părintele. Ce simte el în aceea situaţie, cum ar putea s-o înţeleagă mai uşor, să se apropie de copil şi să depisteze cauza manifestărilor sale.

Împreună cu copilul, părintele poate face de cele mai multe ori o echipă capabilă să comunice, să relaţioneze şi să se apropie de motivul care a generat schimbarea. Atunci când acest demers este prea dificil sau nu îşi găseşte o formă adecvată, este utilă şi prezenţa psihologului care poate să îi indrume pe părinţi şi pe copil în încercarea lor de a înţelege ceea ce se întâmplă cu ei.


Psiholog Cristina Călărăşanu
www.centrupsihologie.ro