Grădiniţa Căsuţa Magicienilor

  • Căsuţa Magicienilor - imaginea 1
  • Căsuţa Magicienilor - imaginea 2
Grãdiniţa "Căsuţa Magicienilor", autorizată de Ministerul Educaţiei, îşi desfãşoarã activitatea într-un mediu primitor, sigur, în care copilul este înconjurat cu căldură, înţelegere, multã răbdare şi dedicaţie din partea educatoarelor. Grãdiniţa este dotatã cu mobilier şi dispozitive de joacă speciale pentru copii, beneficiind de o curte frumos amenajatã şi spaţiu de joacã.
Credinţa noastră este că fiecare copil vine înzestrat cu un dar deosebit, sensul vieţii sale fiind descoperirea şi împlinirea acestui dar.  În acest sens, promovãm în cadrul grãdiniţei noastre gifted education – un sistem de educaţie unic, prin pachete individualizate pentru fiecare copil.
Misiunea şi obiectivele noastre vor fi atinse cu ajutorul unui plan de învăţământ diversificat, care porneşte de la recomandãrile Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii, dar pune un accent deosebit pe dezvoltarea încrederii în sine, empatiei, creativităţii, conştiinţei şi conduitei morale şi umaniste, proactivitãţii, raportãrii corecte la societate şi mediul înconjurãtor, precum şi pe dezvoltarea talentelor şi abilitãţilor unice ale fiecãrui copil şi a capacitãţii de a fi autentic fericit în viaţã.
Centrul educaţional "Căsuţa Magicienilor" oferă posibilitatea copiilor de a beneficia de servicii educaţionale de calitate specifice unei grădiniţe dar şi de activităţi de tip after-school şi cursuri pentru dezvoltarea anumitor abilităţi.
Prin pachete educaţionale individualizate ne propunem să dezvoltăm: abilităţi privind: Comunicarea, Păstrarea şi dezvoltarea sănătăţii fizice şi psihice, Organizarea casei, Folosirea eficientă a timpului şi banilor, Integrarea în societate, Protejarea mediului.
Programul grădiniţei este de la 8:00 - 13:00  cu posibilitatea prelungirii cu program after-school 13-18.
Taxa de şcolarizare, include rechizitele, consumabilele, gustarea şi toate activitătile din intervalul 8-13. Pentru programul after-school taxa este de 100 RON.  

Să descoperim şi să cultivăm împreună darul copilului dumneavoastră!

Cu deosebită consideraţie, 
Costin Sorici
Director General

Informaţii grădiniţa Căsuţa Magicienilor

Conducere Sorici Costin
Cadru profesoral Herciog Dorina
Limite de vârsta 2-6 ani
Grupele de copii 2 grupe cu cate 15 copii fiecare
Spaţii 4 săli din care 2 afectate procesului educativ, una de joacă şi una administrativă
Transport Momentan, transportul nu se poate asigura.
Loc de joacă Curte exterioară 180 mp, dotată cu tobogane, coş baschet, saltea gonflabilă, piscină de nisip .
Alimentaţie Mâncarea este furnizată în sistem catering .
Materiale didactice Dotarea de ultimă oră cu echipamente şi materiale didactice.
Limbi străine predate
  • Engleză
  • Franceză
  • Germană
Cursuri opţionale Teatru, dans, franceză, germană, logopedie, desen, pictură
Activităţi extracuriculare Vizite la diferite obiective turistice şi culturale, ieşiri în natură, vizionări de spectacole de teatru şi muzică, excursii.
Evenimente Se organizează serbări cu diferite ocazii (1 Iunie, Crăciun, Paşte, precum şi pentru ziua de naştere a copiilor) .
Perioadele de vacanţă 23 Decembrie – 3 ianuarie şi 10-31 august
Tarife lunare Standard  280 RON (pentru programul scurt 8-13); Opţional   100 RON (pentru prelungirea programului până la ora 17)               150 RON pentru masă caldă
Site web http://www.casutamagicienilor.ro
Adresa Str. Banu Mihalcea nr. 127
Constanţa
0241/691050 ; 0722 691096
Grădiniţe

Galerie foto

Căsuţa Magicienilor
  • Căsuţa Magicienilor - imaginea 1
  • Căsuţa Magicienilor - imaginea 2
  • Căsuţa Magicienilor - imaginea 3
  • Căsuţa Magicienilor - imaginea 4
  • Căsuţa Magicienilor - imaginea 5
  • Căsuţa Magicienilor - imaginea 6
  • Căsuţa Magicienilor - imaginea 7
  • Căsuţa Magicienilor - imaginea 8
  • Căsuţa Magicienilor - imaginea 9
  • Căsuţa Magicienilor - imaginea 10
  • Căsuţa Magicienilor - imaginea 11
  • Căsuţa Magicienilor - imaginea 12

Contactează grădiniţa Căsuţa Magicienilor

Noutăţi Căsuţa Magicienilor

  • Noutate grădiniţă
    10 Septembrie 2007
    Grădiniţa Căsuţa Magicienilor a fost înscrisă în site in lista de grădiniţe Constanţa.

    Grădiniţa se află situată în Str. Banu Mihalcea nr. 127, iar pentru înscrieri puteţi contacta la numerele de telefon: 0241/691050 şi 0722 691096.
    Noutate grădiniţă
  • RSS:
  • RSS Noutăţi Gradinite.com
  • RSS Articole Gradinite.com
  • RSS Sfatul medicului Gradinite.com
Abonare newsletter Gradinite.com
gradi elite
concurs arte plastice
Statistici forum:

Utilizatorii noştri au scris un număr de 620 articole.

Avem 312 utilizatori înregistraţi.

Cel mai nou utilizator înregistrat este: ELENA MOISE.

Mergi pe forum::Gradinite.com

Ce părere aveţi despre noua înfăţişare a Gradinite.com?

Voteaza poll::Gradinite.com Rezultate poll::Gradinite.com