Observatorul Astronomic este deschis accesului public, putând fi vizitat de către grupuri organizate sau persoane individuale. Nu sunt necesare programări prealabile. În cazul grupurilor foarte mari (70-100 de persoane), este bine să se faca o programare prin telefon (021/212.96.44) pentru o organizare mai buna. Intrarea în Observator se face pe bază de bilet.
Costul unui bilet este de 2 lei, iar pentru categoriile care beneficiază de reduceri (elevi, studenti, pensionari) biletul redus costa 1 leu.
În cazul evenimentelor speciale (Eclipse de Lună sau de Soare, tranzite, apropieri şi opoziţii ale planetelor), afluxul de public este mai mare, iar înghesuiala şi eventualele cozi de aşteptare devin inevitabile.
Ca o regula generală, trebuie să ştiţi când este bine să veniţi la Observator. Este important să ştiţi că niciun corp ceresc nu se poate observa când cerul este înourat sau când plouă. De asemenea, este indicat să veniţi după apusul Soarelui pentru a putea observa stele, planete, roiuri stelare, galaxii şi nebuloase. Ziua, Observatorul este vizitabil numai pentru observaţii asupra Soarelui. În seara de sâmbătă este posibilă prelungirea programului.
Program vizitare:
Observaţii solare
marţi, miercuri, joi, vineri - 14:00 - 19:00
Observaţii de seară
marţi, vineri, sâmbătă - 19:00 - 22:00
Despre
Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" al Municipiului Bucureşti şi despre fondatorul acestuia, al cărui nume este în prezent asociat cu cel al instituţiei, s-au scris câteva materiale de sinteză, unele foarte documentate, care ilustrează preocuparea permanentă a specialiştilor de a restitui istoriei secvenţe semnificative ale existenţei primului Observator Astronomic din Romania destinat publicului.
Din anul 1950, când acest observator astronomic a devenit instituţie publică de profil şi până în zilele noastre, el s-a aflat succesiv sub "bagheta a trei dirijori", Matei Alexescu (1950-1964 şi parţial între 1975-1978), Ion Corvin Sîngeorzan (1968-1982), Harald Alexandrescu (1984-2005), fiecărei din aceste perioade corespunzându-i contribuţia respectivă.
În prezent, acest Observator Astronomic Municipal, situat pe Bulevardul Lascar Catargiu nr. 21, este o instituţie muzeistică de cultură ştiinţifică destinată popularizării astronomiei, juridic fiind subunitate a Muzeului Municipiului Bucuresti.