Sfatul medicului

Numar total de intrebari:

• 

  "Cum Sa Procedez?" de Dora, 10 Iulie 2008

  fetita mea a fost de la 1 an si 6 luni la caminut si i-a placut dar la program scurt.Cand tatii a plecat in strainatate la munca si eu am inceput sa imi caut servici la 2 anisori am lasat-o la program lung pana la 17 la caminutz dar fetita a inceput sa planga si sa nu mai pape si sa nu mai doarma bine...slabise si avea cearcane plus ca ii era frica sa nu o parasesc si eu (asa a inteles ea plecarea lui tatii atunci). Acum ca s-a obisnuit cu tatii sa fie plecat si am tinut-o acasa 3 luni (are 2 ani si 4 luni) si s-a refacut cu toate dar...a inceput sa planga din orice ca e foarte alintata si nu mai face nimic fara sa ne ceara ajutorul...m-am gandit ca cea mai buna solutie este sa o duc iar la camin.... dar intrebarea este daca sa o las din prima program lung sau sa o duc o perioada la program scurt fara masa pranz si somn...?? va rog din suflet sa ma ajutati cu un sfat...multumesc anticipat...

  Din ceea ce imi spuneti inteleg ca intr-o prima faza adaptarea copilului la camin a decurs bine. Apoi au aparut schimbari atat in mediul de viata al copilului (plecarea tatalui, decizia dvs de a va cauta un serviciu), precum si in manifestarile sale ( probleme legate de somn, de alimentatie, plans). Sigur ca pe fondul vulnerabilitatii resimtite in urma plecarii tatalui (plecarea unuia dintre parinti, mai ales la aceasta varsta mica este resimtita de copil ca un abandon), poate aparea nevoia copilului de a strange si mai tare legatura cu dvs.Fetita simte ca tatal a plecat definitiv si ca exista pericolul de a pierde si mama in acelasi fel. A fi mereu cu dvs, a va simti aproape, a va cere ajutorul chiar si cand se descurca singura semnifica o modalitate de a va tine mreu langa ea, o asigurare ca nu va pierde. Orice noua schimbare din viata ei poate creste si mai mult anxietatea copilului si va genera si alte reactii de a se opune acestor schimbari, de a nu va lasa sa plecati si dvs de langa ea. Este importanta pentru ea si starea dvs. Cum ati simtit cele petrecute? Recomandarea mea ar fi ca mutarea ei la program prelungit sa se faca treptat, pe masura ce fetita se va obisnui cu ideea ca va petrece un timp departe de dvs. Explicati-i cat mai clar unde merge, cat sta acolo, cand o duceti si cand veniti s-o luati, precum si motivul pentru care este necesar sa stea acolo. www.centrupsihologie.ro

  
• 

  "Am Nevoe De Un Sfat" de Ioana, 09 Iulie 2008

  buna ziua , am nevoe foarte mare de sfatul cuiva , nu comunic deschis cu parintii mei , deaceea am apelat la dumnevoastra. Problema mea este k nu stiu sa sarut , dar fara sa stiu cum , am facut un baiat pe care si eu il iubesc sa ma iubeasca asa ca nu stiu cum sa procedez , am nevoe de dumneavoastra si de sfatul dumneavoasta .multumesc anticipat .

  Buna Ioana. Orice experienta noua ne devine familiara pe masura ce o cunoastem, ce o lasam sa se desfasoare si impreuna cu celalalt simtim in ce consta noutatea ei. Oricat am citi din carti, am intreba pe altii, am asculta alte experiente si am incerca sa intelegem ce se intampla, pana nu vom experimenta noi insine nu putem avea o imagine autentica. Este adevarat ca ceea este nou adesea ne sperie, ne face sa ne consideram stangaci, sa ne temem ca am putea gresi sau ca celalalt ar fi dezamagit de noi. Incearca sa spui la ce ajutor te astepti din partea mea, ce anume ai vrea dar nu poti discuta cu parintii tai. Asa incepe scrisoarea ta si este adevaratul motiv pentru care ceri un ajutor: acela ca nu poti discuta deschis cu parintii tai. Oare ce se intampla intre voi? Care este obstacolul? www.centrupsihologie.ro

  
• 

  "Soc?" de Laura, 05 Iulie 2008

  buna ziua d-na doctor. Intrebarea mea imi doresc sa fie succinta -dar nu va fi- si sa contina toate elementele esentiale ale intamplarii pentru a putea obtine lamurirea care imi este necesara. Urmare a unor discutii ferite de ochii si urechile copilului, copilul care nu este totusi prost, a tras concluziile ca intre parintii lui sunt oarecare tensiuni si ca se indreapta incet, incet catre o despartire. A sugerat ca poate indicata ar fi despartirea sau chiar divortul, ca ne ascundem sa mai discutam la aparitia ei in camera, ca tatal nu o mai iubeste ca altfel ar sta mai mult acasa sau ar veni mai devreme pt. a se juca impreuna. Adevarul este ca noi, parintii trecem (din strict vina lui) prin astfel de momente iar teama mea este cum sa fac, ce sa zic, ca acest copil sa nu-si schimbe comportamentul intr-unul agresiv (toata joaca cu tatal, joaca de maxim 10 min., genereaza in jurul loviturilor fizice lovindu-l cu sete si un fel de rautate). Din firea ei este mai bataioasa dar in mom. ei cu el, este ca un fel de sete de pedeapsa de a-l face sa simta supararea ei pe el. Cel putin asa percep eu desi atunci cand si noi doua ne jucam mai rar astfel, are o forta deosebita si indreptata spre lovire. Concluzionand, intrebarea mea se refera la trauma psihica pe viitor, va fi care? In ce ma priveste nu il descriu pe tata exact cum este, nu-l ridic f. tare in slavi dar nici nu-l cobor, ii spun ca o iubeste si o va iubi mereu dar ca in viata cand doi oameni nu se mai inteleg mai bine se separa asta neansemnand ca nu-i vor fi alaturi cand va avea nevoie de ei. Cum pot face, ce-i pot spune sa accepte mai usor situatia si confruntarea cu realitatea momentului cand tatal nu va mai veni noptile acasa si nu vom mai locui impreuna? (Acest lucru se intampla in sensul ca uneori cand el vine, ea doarme si nu-l vede zilnic dar nu suntem doar eu cu ea, tatal inca locuieste cu noi, nefiind o pronuntare a vreunei "sentinte" dar in scurt timp se va produce). Copilul are aproape 9 ani. Va multumesc pentru intelegere si rabdare si astept raspunsul dumneavoastra cu mult interes. Va doresc sanatate si poate peste nu multi ani ne vom cunoaste personal fiind si eu in prezent pe bancile unei facultati cu acelasi profil ca al dumneavostra. mii de multumiri.

  Din punct de vedere al psihologiei copilului, este foarte firesc sa acceptam ca un copil de 9 ani nu doar ca stie si vede ba chiar simte foarte mult din atmosfera familiala, din conflictele si tensiunile din cuplul parental chiar daca nu sunt exprimate. Fireste ca ea are o relatie cu fiecare dintre parinti, relatie care este foarte complexa si doar in parte constienta sau posibil de exprimat in cuvinte. Aceasta relatie depinde de multi factori si nu doar de cate minute se joaca fiecare parinte cu ea, de ce vede sau aude, nici de ce ii se spune sau de eventualele tentative de manipulare ale parintilor, de denigrarea a celuilalt, de lauda sau de explicatiile parintilor privind situatia dintre ei. Copiii deci si fetita dvs, isi formeaza singuri o imagine care uneori este foarte anxiogena atat despre intamplarile reale (despartire, divort, conflicte, scandaluri, absente) cat si scenarii despre cele posibile (cum o sa fie dupa ce tatal nu va mai veni noaptea, ce o sa faca sau o sa simta mama, cum vor fi relatiile noastre apoi, care dintre ei se va recasatori etc). Nu stiu in ce masura puteti aprecia dvs, ca mama (chiar si studenta la o facultate de proifil) stare fetitei dvs. pentru ca sunteti foarte implicata. Ea poate sa fie foarte traumatizata, acum sau in viitor sau poate avea mecanisme de aparare psihica suficient de solide pentru a gestiona din punct de vedere psihic situatia. Un alt aspect important este ca starea dvs. are mare importanta si pentru ea intrucat oricat de binevoitoare si de dornica sa o ajutati sunteti nu puteti sa nu-i transmiteti suferinta, deruta, furia si alte trairi pe care le incercati. De aceea, mai ales in situatiile de despartire (in fapt sau in drept) a parintilor o consiliere psihologica sau o psihoterapie pentru copil sau in diada parinte-copil este necesara pentru a reusi sa-i ajute sa aduca la suprafata ceea ce simt si sa exprime in cuvinte, sa inteleaga ce se intampla cu ei si cu relatiile lor. www.centrupsihologie.ro

  
• 

  "Fobie" de Tudorache Georgeta, 04 Iulie 2008

  Fiul meu de 8 ani are toate fobiile cunoscute. E si de ras si de plans. Nu a mai fost la psiholog pana acum, indraznesc sa intreb cum s ail ajut, avand in vedere ca plange la vederea oricarei insecte, nu ramane singur in casa nici daca merg sa duc gunoiul, nu suporta sa vada serpi nici macar in poze.....si exemple ar fi multe. Il inspaimanta tot, desi purtam discutii lungi cu el si ii explicam totul. pare ca intelege si chiar se "da mare" ca el poate strivi o furnica daca vrea......insa cand apare furnica....o ia la sanatoasa tipand.Ce sa facem?

  Imi atrage atentia din ceea ce imi spuneti legatura pe care o faceti intre varsta fiului dvs si faptul ca pana la varsta aceasta a dobandit o gama larga de fobii. Ma gandesc ca acest lucru inseamna poate ca de mic copil s-a confruntat treptat cu aceste temeri pana la momentul in care ele s-au amplificat, ingreunand functionarea si integrarea copilui si determinandu-va pe dvs sa-mi scrieti. Pare ca tot ceea ce il inconjoara este un potential pericol, ceva de care sa se teama. A fost de mic asa? Cum au fost primele contacte cu mediul inconjurator, cu explorarea si familiarizarea cu anumite obiecte, animale, lucruri? Este bine ca incercati sa-i explicati despre fiecare lucru in parte cum este, insa dincolo de aceasta incercare de a intelege cum sunt animalele si ca nu are de ce sa se teama de ele, este necesar sa intelegem de unde provine de fapt teama lui fata de ele. Pentru a gasi o rezolvare, este necesar sa depinstam cauza acestor temeri, pe care le considerati fobice, adica nejustificate in raport cu pericolul real. Si mai important este ca baietelul insusi sa inteleaga ce se intampla cu el pentru ca este probabil foarte derutat si inspaimantat de ceea ce simte. Faptul ca "se da mare" este o incercare , neizbutita din pacate, de a controla pericolul si propriile trairi, pe care la varsta lui, le apreciaza si el ca fiind nejustificate. Spuneti ca nu a fost la psiholog dar pareti sa va dati seama ca un psiholog care ar lucra cu copilul l-ar putea ajuta. Dvs. ati incercat sa-i explicati si sa-l linistiti dar cauza manifestarilor lui este inca necunoscuta si pana nu o veti afla si nu o va descoperi el insusi intr-un demers de psihoterapie, nu vor dispare ci doar cel mult vor fi inlocuite de alte simptome.

  
• 

  "Copil Dislalic Pe Fonul Grijii Excesive Fata De Fratele Mai Mic" de Nicolae, 01 Iulie 2008

  Dna psiholog de la camin a spus ca e copil dislalic cu traume din cauza grijii exagerate fata de fratiorul lui de 2,4 luni.Copilul are 5,5 ani.A vorbit dupa 2 ani dupa ce l am scos din cresa.Nu l pronunta pe R si J.Mentionez ca la camin are grija de fratior pentru ca acesta nu spune decat mama,tata,papa,apa,bate,dar acasa nu mai e deloc fratele protector ci un mic tiran fiind gelos pe tot ce are cel mic.Va rog sa mi spuneti cum ar trebui sa i fac sa se accepte si sa le stimulez vorbirea.Chiar au nevoie de consiliere psihologica sau de psihiatru?Va multumesc tare mult.

  Inteleg din ceea ce imi spuneti ca de mic copilul a avut dificultati in debutul si exersarea limbajului: a vorbit mai tarziu si cu probleme la anumite litere, pe care nici acum nu le pronunta foarte bine. De asemenea un element important pare a fi relatia cu fratele mai mic. Cum s-a comportat baietelul cel mare cand s-a nascut fratiorul lui? Cum l-ati simtit in acea perioada? Relatia dintre ei pare a fi pe de o parte o responsabilitate pe care cel mare si-o asuma fata de cel mic, are grija de el, iar pe de alta parte o relatie conflictuala acasa, unde poate cel mare se simte exclus sau neglijat in favoarea celui mic. Oare cum simte el responsabilitatea fata de fratele mai mic? in ce consta acea "grija exagerata"? Va intrebati cum ati putea sa-i faceti sa se accepte si daca problema este suficient de serioasa pentru a merge cu el la un specialist care sa-i acorde ajutor. De obicei primul lucru care este de facut este sa intelegem suferinta copilului. El se comporta "ca un mic tiran" acasa pentru ca are un motiv si in plus nu poate exprima in cuvinte ce simte. Consilierea psihologica ar consta in a decoperi care este motivul suferintei copilului si a comportamentului sau si a-l ajuta sa exprime ce simte. Copii mai mici exprima prin desen sau joc ce este in interiorul lor iar cei mai mari reusesc sa exprime in cuvinte. Pentru asta este nevoie sa stie numele sentimentelor si trairilor sufletesti si sa aiba libertatea de a vorbi despre ce simte atat fata de cel mic cat si fata de parinti, de gradinita sau de alte situatii. In cazul in care nu considerati necesar ajutorul unui psiholog, e greu de crezut ca lucrurile se vor remedia de la sine dar se poate intampla ca aceste comportamente sa dispara si sa apara altele in locul lor. Daca vreti sa intelegeti ce se intampla si in ce consta de fapt gelozia lui, cum se poate relationa mai bine cu cel mic cred ca este nevoie sa urmati sfatul psihologului de la camin si sa aveti in vedere un demers de consiliere psihologica. www.centrupsihologie.ro